O lume zace in mine si se zbate sa iasa afara… fiecare vrea dreptul lui, minutul, secunda lui… dar sunt asa de multi ca nu am timp pentru toti… sunt asa de multi ca nu vreau sa ii las pe toti. Ma autocenzurez, de multe ori functioneaza… insa cateodata mai iese din mine si cate un om care nu stiu cum a ajuns acolo… de care imi e rusine din secunda zero cand a itit capul… il inabus. il acopar, il ingrop in remuscari imediat… dar ma ingrozesc… realizez ca mai sunt poate 100, sau 1000 sau poate 1.000.000 ca el acolo… acolo in mine… si la toate aceste persoane teribile eu le dau nastere, eu ii intretin . Care e procentul de existenta al lor?… si de la cat la suta ar trebui sa ma sperii cu adevarat?… sau nu conteaza ca e unu sau un miliard … raul e deja in mine, a luat nastere si trebuie sa duc o lupta continua…, ma simt ca un Sisif, fara sanse de izbanda… fara siguranta unei victorii finale, castig doar mici lupte, razboiul insa continua pe toate flancurile…
Cu toate astea, acest dinamism interior, si aceasta constientizare care ma sperie, imi si intareste convingerea ca traiesc, ca sunt totusi un om bun si ca poate, poate odata o sa pot sa zic ca m-am debarasat de ceilalti spre a ma gasi pe mine. Singurul real. Dar … dar daca nu exista acel UNU… sau daca exista si il gasesc, nu ma voi plictisi de mine? Nu voi regreta trairile intense, spaimele si bucuriile tuturor celor dinainte, implinirile si dezamagirile…
Mda… caut seninatatea, atingerea absolutului. Si in acelasi timp nu vreau sa il gasesc… e mai atractiva cautarea in sine decat ideea gasirii ei.
Stiu, caut mereu.. ma amagesc cu iluzia unei tinte de atins… dar sunt fericita cu cautarea mea dinamica, activa, vie, imprevizibila. E bine? E rau? Nu ma intereseaza, deja nu mai exista granita intre aceste doua concepte… se intrepatrund, una incepe cu sfarsitul celeilalte, intersectia lor nu e multimea vida. Nicidecum.
Intersectia sunt eu.
Despre mine...tot timpul am avut probleme in a ma descrie pe mine pentru simplul fapt ca dau mai multa importanta altor lucruri decat descrierii propriei persoane...dar am sa va ofer niste versuri scrise de mine ca sa va puteti forma un punct de vedere asupra persoanei mele.
.....trântesc uşa la lift
trec pe roşu
mă joc cu privirea în metrou
mai exact, iubesc metroul, citesc numele tuturor metrourilor noi
mă uit în tunel cu speranţa că voi vedea luminiţa de la capăt
îmi place Bucureştiul noaptea, aş petrece ore în şir pe o bancă din faţa TNB-ului
mă uit în gol
mă grăbesc tot timpul
cânt sub duş
uneori mi se pare că sunt luata de fraiera
multor persoane li se pare că mă cunosc, când de fapt nici eu nu mă cunosc
tind la fericire (”Fericirea este ceva ce nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viaţa.” - Vama Veche)
sper să nu ajung să nu mai visez…
vreau să învăţ să cânt la chitară
plâng uneori, zâmbesc. zâmbesc…
nu-mi plac ceasurile.. îmi aduc aminte de aşteptări
vă iubesc, mă iubesc, te iubesc…
mă Re In Ven Tez… cu fiecare secundă....
....sper ca va place...sunt o fire vesela care adora arta...
...MY BEAUTIFUL INSANITY...
Cu toate astea, acest dinamism interior, si aceasta constientizare care ma sperie, imi si intareste convingerea ca traiesc, ca sunt totusi un om bun si ca poate, poate odata o sa pot sa zic ca m-am debarasat de ceilalti spre a ma gasi pe mine. Singurul real. Dar … dar daca nu exista acel UNU… sau daca exista si il gasesc, nu ma voi plictisi de mine? Nu voi regreta trairile intense, spaimele si bucuriile tuturor celor dinainte, implinirile si dezamagirile…
Mda… caut seninatatea, atingerea absolutului. Si in acelasi timp nu vreau sa il gasesc… e mai atractiva cautarea in sine decat ideea gasirii ei.
Stiu, caut mereu.. ma amagesc cu iluzia unei tinte de atins… dar sunt fericita cu cautarea mea dinamica, activa, vie, imprevizibila. E bine? E rau? Nu ma intereseaza, deja nu mai exista granita intre aceste doua concepte… se intrepatrund, una incepe cu sfarsitul celeilalte, intersectia lor nu e multimea vida. Nicidecum.
Intersectia sunt eu.
Despre mine...tot timpul am avut probleme in a ma descrie pe mine pentru simplul fapt ca dau mai multa importanta altor lucruri decat descrierii propriei persoane...dar am sa va ofer niste versuri scrise de mine ca sa va puteti forma un punct de vedere asupra persoanei mele.
.....trântesc uşa la lift
trec pe roşu
mă joc cu privirea în metrou
mai exact, iubesc metroul, citesc numele tuturor metrourilor noi
mă uit în tunel cu speranţa că voi vedea luminiţa de la capăt
îmi place Bucureştiul noaptea, aş petrece ore în şir pe o bancă din faţa TNB-ului
mă uit în gol
mă grăbesc tot timpul
cânt sub duş
uneori mi se pare că sunt luata de fraiera
multor persoane li se pare că mă cunosc, când de fapt nici eu nu mă cunosc
tind la fericire (”Fericirea este ceva ce nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viaţa.” - Vama Veche)
sper să nu ajung să nu mai visez…
vreau să învăţ să cânt la chitară
plâng uneori, zâmbesc. zâmbesc…
nu-mi plac ceasurile.. îmi aduc aminte de aşteptări
vă iubesc, mă iubesc, te iubesc…
mă Re In Ven Tez… cu fiecare secundă....
....sper ca va place...sunt o fire vesela care adora arta...
My beautifull insanity... on PhotoPeach